De ani si ani se tot incearca obtinerea de fonduri in vederea rrabilitarii ansamblului Bisericii Sfantul Gheorghe, lacas de cult aflat intr-o avansata stare de degradare atat pe exterior, cat si in interior.Biserica se sprijina in schele iar odata cu trecerea timpului cladirea are de suferit.
In fiecare an, Primaria municipiului Botosani a tot alocat fonduri pentru interventii, dar Biserica are neaparata nevoie de o reabilitare completa si complexa.
Consilierii locali au aprobat anul trecut un proiect de hotarare pentru indicatorii tehnico-economici privind reabilitarea bisericii. S-a semnat un acord de colaborare intre Primarie si Parohia Sfantul Gheorghe si ar fi urmat sa fie atrasi bani europeni.
Pentru ca proiectul sa fie dat spre aprobare este insa nevoie de semnatura unui inalt al bisericii, respectiv chiriarhului, episcopul manastirilor si schiturilor, iar acesta nu si-a pus semnatura.
“Neavand semnatura chiriarhului, a Mitropolitului Moldovei si Bucovinei, care nu si-a mai asumat sa puna semnatura pe o decizie a Sinodului este in asteptare pana se rezolva problema.” a precizat primarul Catalin Flutur
Valoarea proiectului este de 9,8 milioane de lei.