Punerea în funcţiune a Staţiei de Pompare a Apei Stânca depinde în mare măsură de alimentarea cu energie electrică a punctului, furnizarea utilităţii fiind sistată de o lungă perioadă de timp. Acest fapt i-a fost adus la cunoştinţă şi ministrului agriculturii, Petre Daea, cu ocazie vizitei de miercuri în judeţul Botoşani.
Pentru a sprijini eforturile Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare- Unitatea de Administrare Botoşani, prefectul Dan Şlincu a invitat în această dimineaţă la discuţii conducerea ANIF şi a Delgaz Grid, în vederea găsirii unei soluţii rapide pentru ca Staţia să beneficieze de alimentare cu energie electrică până la mijlocul lunii iulie, atunci când sunt programate probe în funcţionare.
Potrivit lui Ovidiu Ciripan, coordonatorul judeţean al Delgaz Grid, soluţia este montarea unui tranformator şi a unor celule de medie tensiune care să asigure alimentarea cu energie electrică, investiţia urmând să fie suportată de ANIF.
Prefectul Dan Şlincu spune că spre deosebire de SPA Manoleasa, situaţia SPA Stânca este mult îngreunată de faptul că lipseşte partea electrică şi posibilitatea de alimentare.
„Practic, Staţia de la Stânca nu mai exista, entitatea nu mai apărea drept consumator în evidenţele distribuitorului din anul 1995. Încercăm toate variantele pentru ca la mijlocul lunii iulie, Staţia să fie alimentată cu energie, urmând ca ulterior fermierii sau asociaţiile de udători să aibă apa pe canalele de irigaţii”, a spus Dan Şlincu.

Demersuri ale Instituţiei Prefectului pentru punerea în funcţiune a SPA Stânca
Botosani Express31 mai 2018Administrativ0
Articol precedentFOTO Explozie de bucurie pe Pietonal de Ziua Copilului! Primarul cu nepotul, mascote de poveste si jucarii
Urmatorul articolDemisie SOC! Mihaela Hunca a demisionat
Articole similare
Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de BotosaniExpress.Ro.
- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase. - Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva. - Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. - Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. - BotosaniExpress.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. |