Deputatul PSD Mihaela Huncă, membru în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a participat la deschiderea celei de-a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, care este organizată anul acesta la Cluj-Napoca.
„Știu că în România avem foarte mulți tineri inteligenți, care obțin în fiecare an premii la cele mai mari competiții care se organizează la nivel mondial, atât la matematică, cât și la alte discipline. În opinia mea, ei, alături de profesorii lor sunt cei mai reprezentativi și respectați ambasadori ai României. Ei sunt cei care ne reprezintă cu cea mai mare cinste și demnitate peste tot în lume. Din partea mea au toată stima și mă înclin în fața lor ori de câte ori am ocazia să particip la evenimente de premiere a performanțelor pe care le înregistrează acești tineri. Elevii trebuie să fie mândri că învață de la cei mai buni profesori și să înțeleagă că școala unde se pregătesc va reprezenta temelia succesului pe care îl vor avea în viață”, a declarat Mihaela Huncă.
România a organizat cele mai multe Olimpiade Internaționale de matematică până în prezent, respectiv șase concursuri cu cel de anul acesta, începând cu 1959 când s-a organizat pentru prima dată o astfel de competiție. La ediția din 2018 participă peste 600 de elevi din 114 țări, ceea ce arată că țara noastră a devenit un pilon important și un centru de interes pentru tinerii performanți din acest domeniu al științelor exacte.
„Toți elevii trebuie stimulați și sprijiniți mai mult de statul român pentru a reuși să facă performanță și să reprezinte țara noastră la cele mai înalte niveluri. România trebuie să știe să își respecte și să își încurajeze valorile. Premiile în sine pe care le primesc acești tineti sunt importante, dar mai mult contează munca, ambiția și determinarea acestor elevi, care sunt recunoscute și apreciate în mod public. De aceea, trebuie să îi sprijinim cât mai mult pe acești copii talentați să se perfecționeze și să participe la cât mai multe competiții și concursuri școlare la nivel internațional”, a subliniat deputatul social-democrat botoșănean.
Home Politică Deputatul PSD Mihaela Huncă, cu ocazia organizării Olimpiadei Internaționale de Matematică la Cluj: „România trebuie să știe să își respecte și să își încurajeze valorile care pot face performanță”

Deputatul PSD Mihaela Huncă, cu ocazia organizării Olimpiadei Internaționale de Matematică la Cluj: „România trebuie să știe să își respecte și să își încurajeze valorile care pot face performanță”
Botosani Express11 iul. 2018Politică0
Articol precedentATENTIE! Nova Apaserv anunta oprire apei in mare parte a judetului
Urmatorul articolBotosaneanca luata pe sus de Politie si bagata direct in spatele gratiilor
Articole similare
Deputatul PSD Costel Lupașcu: ,,Îl somez pe Președintele Klaus Iohannis să promulge Legea Bugetului de Stat’’
Botosani Express15 mart. 2019
Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de BotosaniExpress.Ro.
- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase. - Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva. - Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. - Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. - BotosaniExpress.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. |