Un consilier judetean ales pe lista PSD s-a stins din viata inainte cu doar cateva zile inainte sa implineasca 51 de ani. Consilierul a decedat sambata dupa ce in luna septembrie a fost diagnosticat cu o boala care nu iarta. Este vorba de consilierul judetean Ionel Nenisca.
Colegii social democrati au transmis un mesaj pe care il redam mai jos:
“Cuvinte mult prea puţine şi fără esenţă. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost coleg și prieten NENIȘCA IONEL- consilier județean, un om deosebit de o aleasă omenie. O rugăciune, un ultim omagiu, flori şi multe lacrimi este tot ce îi putem oferi acum când Dumnezeu a hotărât să îl cheme la El. Fie ca bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică printre aleşii Săi, iar familiei îndurerate, un sincer gând de mângâiere şi alinare, dar și putere pentru a trece mai uşor peste această cumplită despărţire.Transmitem un pios omagiu noi, prietenii din cadrul Organizației Județene PSD Botoșani. Odihnească-se în pace!”, este mesajul colegilor de partid.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!