Corlateniul a fost intr-o continua sarbatoare in acest sfarsit de saptamana! Dupa prima zi de petrecere la “Zilele Comunei”, distractia a continuat si in cursul zilei de duminica. Inca de la orele amiezii, comuna a devenit furnicar iar in fata sutelor de persoane adunate, pe langa ansamblurile folclorice, au aparut si politicienii. Nu a mai contat culoarea partidului, s-au amestecat social democrati cu liberali, deputati cu senatori atat de la PSD cat si de la PNL, dar invitatul de onoare a fost presedintele liberalilor de la nivel central, Ludovic Orban. Dupa discursurile in stil politicienesc, corlatenii si locuitorii comunelor invecinate s-au prins iar in hore si au dat curs distractiei.
Aproape de orele amiezii, oficialii au ajuns la Corlateni. Popular si dornic de conversatie, liderul PNL, Ludovic Orban, a dat mana aproape cu toti cei prezenti, le-a urat de bine iar apoi l-a felicitat pe primarul Catalin Gavril pentru petrecerea organizata. N-a plecat de la Corlateni fara sa ii asigure pe primari ca le sta la dispozitie de fiecare data cand vor ajunge la Bucuresti.
“Vreau sa imi iau angajamentul in fata primarilor ca atunci cand vor avea nevoie de ajutorul meu sa intermediez intalniri pentru proiecte o voi face cu inima larga si cu multa bucurie. Va doresc sa aveti sanatate, bucurii si sa prosperati pe aceste frumoase meleaguri.” a spus Ludovic Orban, presedinte PNL
Si pentru a nu exista discriminare politica, pe scena au uract si reprezentantii PSD. Domni si doamne de elita din partid au luat cuvantul si au transmis mesaje atat pentru primarul Catalin Gavril cat si pentru toti cei prezenti.
“Sunt la a doua editie, am fost si la prima editie a ceea ce dumneavoastra doriti sa faceti in comuna Corlateni pentru a comunica , a spue pasurile si a beneficia de momente de intalnire si petrecere. Dragi locuitori ai comunei Corlateni, va doresc sa fiti sanatosi, sa va bucurati de cei dragi si speram sa venim si cu alte ocazii la Corlateni.” a spus Costica Macaleti, presedinte Consiliul Judetean
“Iata, ne aflam astazi aici la ceas de sarbatoare si trebuie sa il felicit pe domnul primar, pe domnul viceprimar, pe consilierii locali si nu oricum ci cu cant joc si voie buna. Prezenta noastra aici nu este intamplatoare. Am onorat invitatia pentru ca suntem alaturi de comunitatea din Corlateni, pentru ca ne dorim ca pe parcursul urmatorilor trei ani sa realizam lucruri frumoase aici in aceasta localitate minunata. Am credinta, am speranta ca domnul primar , domnul viceprimar si intreaga echipa a Consiliului Local Corlateni vor duce la bun sfarsit ceea ce au pus pe hartie, si sunt proiecte importante si il felicit pe domnul primar ca a reusit sa cearna proiectele de investitii. Din cate stiu vor veni aici peste 20 de miliarde de lei in investitiile pe care doriti sa le promovati iar aceaste sume vin d ela Guvernul Romaniei, de la Ministerul Dezvoltarii. Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti si aceasta localitate minunata.” a transmis senatorul PSD Doina Federovici
Iar in completare, primarul Catalin Gavril a precizat ca suma prevazuta pentru proiecte depaseste cu mult cifra nominalizata de Doina Federovici. Cu amar in suflet spune ca la depunerea proiectelor la Ministerul Dezvoltarii a intalnit si primari din alte judete care au reusit sa faca din localitatile lor adevarate exemple.
“Sper sa ajungem sa fim in rand cu aceste comune. Cand am mers si am depus la Ministerul Dezvoltarii acele cereri, proiecte pentru aceste finantari, erau primari care imi spuneau ca nu mai au ce face in comunele lor, aveau si piste de biciclete si orice. Ei ,noi nu suntem in stadiul asta, o sa avem mult de lucru dar cu ajutorul dumnealor, al nostru vom realiza. ” a spus primarul Catalin Gavril
Dupa repriza de discursuri, distractia a continuat in ritmuri traditionale.
11.20 ANSAMBLUL ARTISTIC „DOR DE PLAIURI CORLĂȚENE”
PROGRAM ARTISTIC SUSȚINUT DE CĂTRE ANSAMBLUL ARTISTIC DE MUZICĂ ȘI DANSURI, DIN ORAȘUL COSTEȘTI, RAIONUL RIȘCANI, REPUBLICA MOLDOVA;
13.00 ANSAMBLUL ARTISTIC „DORULEȚ „DIN DURNEȘTI;
ANSAMBLUL ARTISTIC „CORDĂREANCA”;
PREMIEREA FAMILIILOR CARE AU IMPLINIT 50 DE ANI DE CĂSĂTORIE;
15.00 RECITAL AL SOLIȘTILOR ALEXANDRU BRĂDĂȚAN ȘI VASILICA TĂTARU;
17.00 ANSAMBLUL ARTISTIC „CIPRIAN PORUMBESCU” DIN SUCEAVA;
19.00 RECITAL EXTRAORDINAR, „FANFARA 10 PRĂJINI”;