In cursul zilei de marti la Botosani a ajuns secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Mihai Chirica. Oficialul a participat la ceremonia de investire a subprefectului Daniela Lozneanu iar ulterior, impreuna cu prefectul Dan Slincu a mers sa discute cu angajatii Serviciului Permise dar si cu cei de la Serviciul Pasapoarte.
Mihai Chirica a ramas impresionat de amenajarea spatiului de la Permise insa i s-a adus la cunostinta volumul mare de munca cu care se confrunta angajatii din cauza lipsei de personal.
Chirica a precizat ca va face demersuri pentru transferul unui angajat al MAI la Serviciul Permise pentru fluidizarea aglomeratiei.
“Profitand de faptul ca domnul Mihai Chirica a fost la Botosani am facut o vizita la cele doua servicii din subordinea Institutiei Prefectului. Domnul Chirica a discutat cu functionarii din cele doua servicii si i-au fost prezentate problemele cu care se confrunta. La Permise problema majora este cea legata de deficitul de personal, 15 posturi sunt pe schema de personal si sunt ocupate 13. Un post contractual este scos la concurs, concursul care se va incheia la sfarsitul lunii februarie si am apelat la sprijinul domnului Mihai Chirica pentru a ne ajuta cu detasarea unui politest din cadrul IPJ pe o anumita perioada de timp. Speram sa reusim si acest lucru. Avand in vedere ca este un deficit major si nu avem examinatori, programarea pentru proba practica pentru obtinerea permisului de conducere a ajuns la sfarsitul lunii martie, inceputul lunii aprilie. “a precizat prefectul Dan Slincu
Transferul ar urma sa aiba loc in luna ianuarie a anului viitor.