In sala de Consiliu Local a Primariei a fost duminica si academicianul Nicolae Manolescu, presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania. Manolescu a participat la sedinta in care s-a aprobat acordarea titlului de cetatean de onoare laureatului Premiului National de Poezie pentru Opera Omnia .
Manolescu a tinut sa multumeasca autoritatilor locale si sa sublinieze faptul ca nu doar investitiile in infrastructura si in dezvoltarea orasului sunt importante, ci si acest gen de activitati culturale.
„Festivalul acesta legat de Eminescu, de locul nasterii lui, data nasterii lui care a devenit si Ziua Culturii Nationale, aici la Botosani si in regiune, se aproapie deja de sfertul de veac. Nu am cuvinte sa multumesc Botosnaiului , Consiliului Local, primarilor care au fost, Consiilor Judetene ca au reusit sa tina vie aceasta festivitate. Am trait si am organizat foarte multe asemenea festivitati culturale in multe orase ale tarii si nu este catusi de putin usor. Vine cate cineva si te intreaba dar cum adica ai dat premiul unui poet? Nu aveti strazi de reparat, tevi de pus, sunt bani aruncati, nu se poate. Am auzit rationamentul acesta de mai multe ori si am spus totdeauna nu numai ca este profund incorect dar este profund imoral pentru ca ceea ce lasati in urma dumneavoastra primari, viceprimari, consilieri lasati si strazi si tevi, dar asta face parte din datoria dumneavoastra absolut fireasca si prezenta. Trebuie sa lasati si niste urme in cultura, ori aceasta reuniune a noastra in fiecare an este o urma groasa in cultura pe care Botosaniul o merita, Memorialul Eminescu o merita.” a spus Nicolae Manolescu