În această dimineaţă, la ora 11.30, un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani aflat în timpul liber a auzit strigăte de ajutor din zona aflată în spatele sediului societăţii Nova Apa Serv de lângă parcul Mihai Eminescu.
Jandarmul s-a urcat pe gardul de beton care delimitează construcţia nefinalizată şi a observat un bărbat care căzuse într-o groapă de aproximativ trei metri adâncime şi prezenta o rană în zona capului, datorată căderii.
Subofiţerul a discutat cu bărbatul pentru a stabili starea în care se află şi a comunicat aceste amănunte operatoarei care a răspuns la apelul făcut la numărul unic de urgenţă 112.
Un echipaj de pompieri a sosit în scurt timp şi a scos persoana din groapă, aceasta fiind preluată de personalul medical de la ambulanţă şi transportată la U.P.U. în vederea acordării îngrijirilor de specialitate necesare.
Motivul pentru care bărbatul a căzut în groapă a fost intenţia de a lua o minge dată de nepot peste gard din joacă, pe care a vrut să o recupereze.

Un botosanean a cauzt intr-o groapa incercand sa recupereze mingea nepotului sau
Botosani Express06 iul. 2018Eveniment0
Articol precedentFOTO Politisti, jandarmi si reprezentanti de la antidrog, in tabara de la Agafton
Urmatorul articolAgenti economici arsi la buzunare de inspectorii ITM de la Botosani
Articole similare
Postarea comentariilor presupune implicit acceptarea termenilor si conditiilor stabite de BotosaniExpress.Ro.
- Nu sunt permise mesaje cu tenta antisociala, cu caracter xenofob (rasist), obscene sau injurioase. - Nu sunt permise atacurile la persoana sau comentariile care contin amenintari sau violeaza viata privata a cuiva. - Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. - Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a sterge comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. - BotosaniExpress.Ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului. |