Ziua NATO în România a fost marcată şi la Botosani in sala Palatului Administrativ. Evenimentul a reunit autoritati precum:prefectul Costica Macaleti, primarul Ovidiu Portariuc si colonelul Lucian Sandu, seful Garnizoanei Botosani elevi de la Colegiul National „Mihai Eminescu”, dar si soldati botosaneni din cadrul Batalionului 151 „Lupii Negri” Iasi, care au participat la misiuni in Afganistan.
Soldatii botosaneni au vorbit despre cum s-au pregatit timp de 6 luni de zile in Romania si despre misiunile efectuate in Afganistan, alaturi de partenerii NATO.
În urmă cu 11 ani, România devenea membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice (NATO), acesta fiind considerat unul dintre cele mai mari succese de politică externă ale ţării noastre din 1989 încoace.
La data de 26 ianuarie 1994, România a semnat ”Parteneriatul pentru Pace cu NATO” (Partnership for Peace – PfP), devenind astfel primul stat din Europa Centrală şi de Est care a aderat la PfP. Trecerea, începînd cu anul 1999, la sistemul de planificare în cadrul ”Planurilor de Acţiune pentru Aderare” (Membership Action Plan-MAP) a marcat începerea procesului de sincronizare a activităţilor şi măsurilor desfăşurate în România cu cele din cadrul NATO.
La Summit-ul NATO de la Praga, din noiembrie 2002, pe baza evaluării progreselor înregistrate de statele candidate, şefii de state şi de guverne ai ţărilor membre ale NATO au decis invitarea României, alături de Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia, să înceapă convorbirile pentru aderare la Alianţa Nord-Atlantică. Protocoalele de aderare au fost semnate în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles la 26 martie 2003.
La 26 februarie 2004, Parlamentul României a adoptat Legea de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord.
La 29 martie 2004, România a aderat la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice.
În data de 2 aprilie 2004, România a devenit stat membru NATO. Această dată constituie momentul încheierii procesului de pregătire a României în vederea aderării la Alianţă şi de începere a procesului de integrare.